APOLOGETUL CONTEMPORAN AL TISMANEI
Cunoscut prin cateva contributii de o remarcabila acribie ce ilustreaza ” monografismul 
local “recent , Nicolae N. Tomoniu – apologetul contemporan al Tismanei - si-a dezvoltat abilitatile in tematici inrudite si chiar a imbratisat perspective mai largi care acum se observa cu mai multa putere si produc efect . Cateva cercetari despre istoria manastireasca , insotite de revelari de documente unele inedite si , mai multe, uitate prea de tot repede , ca si un studiu despre Sf. Nicodim de la Tismana care, desi venerat in camp religios , nu intereseaza decat putin si sumar pe istoricul literaturii si pe studiosii bizantinismului de la noi , se adauga unei opere care s-a aratat sporadic si a capatat vizibilitate mai multa abia de curand .O mica investigatie recenta , cu aspect polemic dar, de fapt , o analiza de ideologie a culturii , confirma insusirile carturaresti desi nu este importanta prin eruditie (care , fiind inerenta, nici nu trebuie mentionata ) ci mai degraba prin atitudine si optiuni.
Caci studii precum “ Neamul intemeietor al lui Basaraba “ se scoboara ,cu o cutezanta rara astazi , in straturile obscure ale unui ideologism cu actiune sistematica si nociva unde salasluiesc nu doar agenti ai descurajarii si atzatzatori ai unei nefericite patologii a neincrederii ci si ingineri ai falsificarilor ce nazuiesc a impune viziunile lor uzurpatoare . Prin acestia , nu doar traditia si istoria verificabila prin unitati organice se incearca a se schimonosi ci insusi faptul documentar atestabil , supus unui sir de contrafaceri cu scop definit .Desfasurarile nu sunt intamplatoare desi par simple optiuni de studiu excesiv si de metoda gresita , insa de la ” demitizarile ” unui Lucian Boia la ” cumanismul ” lui Neagu Djuvara este legatura intre taietorul de copaci din padurea naturala si miciurinistul ce altoieste – pe trunchi vechi si sanatos – tulpini nepotrivite , baroce si grotesti .
Reactia lui Nicolae N. Tomoniu este , de fapt, reactia clasei pozitive care , indiferent de epoci si de context , isi gaseste reazem in traditia ireductibila acolo unde lumpen-intelectualitatea de viitura nu poate patrunde fiindu-i deopotriva straina si in-inteligibila . Aici rasuna , in felul unui ecou ce ajunge – ca in veacul fanariot – pe plaiuri , in manastiri si in cultura paralela , o directie cu neputinta de oprit ce ne-a dat insasi substanta noastra medulara care afirma ofensiv identitatea .
ARTUR SILVESTRI
Splendidul lirism de masuri singuratice care, in anii 80 , impusese vocea de un straniu ascetism sufletesc a Angelei Nache se intrevede azi in reformulari de viziuni noi , si mai largi, pe care , dupa o tacere de aproape douazeci de ani , poeta le infatiseaza in volumul ” Dolor” care insemneaza revenirea la literatura a unui scriitor ce merita un loc definit in tabloul literaturii recente unde asezarea valorilor in proportiile naturale se va face candva si nu foarte tarziu. Despre aceasta creatia s-a vorbit odinioara si se va vorbi si acum, fiindca opera , chiar neimpunatoare prin cantitate, are greutatea marilor prezente estetice ce nu afirma doar ” precursoratul ” ci constructia definita , diferentierea, unicatul 
impresionante . In fond, scriitorul nu are varsta caci, in vremea tineretelor dadea sentimentul unui echilibru ce apartinea unei varste lipsite de imprudente si prea repezi consumptiuni iar astazi, cand , dupa datele exterioare ar fi trebuit sa atinga o senectute de atitudini calme si poate resemnate , exuberanta si curiozitatea intelectuala vesnic vie arata o tinerete ce nu se opreste din cursul ei de riu impetuos si spectacular.
______________________________
________________________
_________________________
_________________________
_________________________
___________________________
