Umbra grandioasa a ” Daciei Preistorice ” a lui N. Densusianu pluteste si pe deasupra studiilor stranii prin intuitie , lipsa de prejudecati si cu un anumit vizionarism de initiat pe care Maria Ciornei ( n.1942) le-a risipit cu darnicie prin publicatii astazi mai greu de gasit sau le-a retinut numai pentru lectura unui cerc restrans . Insa oricat ar fi fost raspandirea de firav sustinuta si actiunea carturareasca – putin priceputa de catre contemporanii indiferenti , opera va trebui examinata cu atentie si numeroase dintre concluzii – propuse examenului ulterior , fiindca este in afara de indoiala ca vor exista castiguri importante in materia evolutiilor de constiinta colectiva .
Desi filolog prin formatie – dar in felul organizat al scolii lingvistice romanesti de altadata unde incapeau mai putine prejudecati decat azi – Maria Ciornei si-a largit domeniile de studiu curent incluzand in sfera de documentatie deopotriva etnoistorie , folcloristica si antropologie dar mai ales istorie fiindca , de fapt, un anumit gen de istoriografie de aspect profetic o fascineaza pe cercetatoare si ii da un reazem mai greu de inteles de catre cei ce nu pun pasiune in actiunea intelectuala ci doar participarea de slujbas obisnuit . Carturarul lucreaza deci cu o staruinta de benedictin si de-aceea cam tot ceea ce constituie concluzie valida ii vine pe o cale paralela cu ” stiinta oficiala “>>>>>>

„Poemele în proză“ ale Anei Moldovan, stranii, senzuale, de fapt fragmente dintr-un jurnal completat capricios, sunt o etapă din constituirea operei unei autoare care, cu cât va înainta în scrisul direct şi emoţional, va putea ajunge la producţii ce îi întăresc opera.

ARTUR SILVESTRI

Septembrie 2008

Îndemnările în a se pomeni părinţii prin recapitulări de panteon local – aşa cum încercasem să fac în culegerea „Un prinţ popular“ publicată în iarna ce abia a trecut – nu au rămas fără ecou şi mi-am dat seama că nu vor fi lipsite de consecinţe când, pe la mijlocul verii acesteia, am primit o veste de la profesorul Pavel Panduru care m-a tulburat dar, în acelaşi timp, m-a şi întărit arătându-mi că nu greşisem în ceea ce propusesem mai demult. El îmi scria despre ideea – ce o avusese recent – de a reconstitui o efigie alcătuită din bucăţi, urmând mai mult ca sigur exemplul primit la evocarea colectivă a „protopopului Pavel Boldea“. O idee care, aşa cum am putut observa după scurtă vreme, nu rămăsese „intenţie“ ci devenise fapt. Acum obiectul reconstituirii de model era Iosif Coriolan Buracu, despre care aveam ştiri suficiente deopotrivă din scrieri ale lui Alexandru Nemoianu, din evocări făcute de Ion Marin Almăjan dar şi din pagini ale revistei „Almăjana“ unde spiritul locului este prezent mereu prin numeroasele lui înfăţişări consumate în episod istoric. Curând, Pavel Panduru mi-a trimis, spre lectură, şi culegerea proiectată care, la drept vorbind, cuprindea exact ceea ce e necesar.

Materialul cules era în sine impresionant prin cel puţin trei argumente ce se puteau observa de îndată: substanţă vie, diversitate de tematici şi concentrare în principii morale de la sine înţelese. „Substanţa vie“ era tradusă prin simţământul prezenţei continue atât ca îndrumător inerent cât şi prin conservarea hagiografică în folclorul ţinutului , unde „faptele“ lui Iosif Coriolan Buracu treceau drept exemple sociale şi repere vehiculate oral. „Tematicile diverse“ căpătau evidenţă prin chiar perspectivele venite de la nu puţini autori dedicaţi prin studiu nu doar „obiectului“ ci şi propriei definiţii de natură etică în raport cu materia ce se evoca. În fine, o „concentrare de principii morale de la sine înţelese“ era izbitoare prin uimitoarea identificare a omului istoric cu totemul lui.

Dar, mai mult decât acestea, mai există aici un strat ce merită subliniat fiind destul de puţin vizibil în alte cazuri asemănătoare. Alţii, poate, se scoboară în istoria locului prin investigaţie ocazională produsă în manieră comemorativă, seacă şi „ştiinţifică“ iar ceea ce rezultă nu-i decât comunicare de simpozion, articol de anuar sau studiu în scopul obţinerii de titluri didactice. Aici, însă, totul este substanţial, „trăit“ şi activ fiindcă în „ţările vechi“ de la noi modelul se reproduce continuu şi pentru a-l preface în factor de coeziune nu sunt trebuitoare momentele ceremoniale, ritualurile de re-amintire ori „pomenirea“ simbolică; el trăieşte în pecetea omului natural şi îl confirmă ca atitudine universală. Aceasta e, de fapt, enigma cărţilor populare recente, de felul acelora unde memoria răsună răspicat, clar şi în sunetele de gong ale Timpului nostru nemăsurat.

In felul ei, compozitia are o nota de insumari si recapituleaza inzestrari cunoscute anterior si verificate intr-o consistenta opera de poligraf exprimat staruitor si in proza de calatorie (“Pasi pe Terra ” , “Am fost si eu la Katmandu “, “Colinele Madridului “, “Florida la ea acasa ” etc. ) aici  cu un mai pronuntat caracter de Ghid Michelin adaptat la evenimentul biografic curent .

Povestea acestei cărţi începe odată cu scrisoarea primită, pe la începutul acestui an, de la admirabilul scriitor Ioan Barbu, din Râmnicu Vâlcea, în acelaşi timp şi făuritorul unui ziar cu o uimitoare longevitate despre a cărui pătrundere profundă aveam nu numai ştire ci şi confirmări verificate. El îmi comunică propunerea de a mi se atribui un premiu al acestei publicaţii care urma în curând să împlinească 18 ani de la apariţie şi se socotea că îşi sărbătoreşte „majoratul“, ocazia fiind subliniată, aşa cum era de aşteptat, printr-o reuniune în etape depăşind caracterul protocolar inevitabil. Ideea în sine de a trage linie şi de a privi înapoi spre a se consulta istoria consumată în ideea proiectului de viitor larg, mi se părea cu totul lăudabilă însă îmi apărea de neînţeles gândul de a-mi acorda o distincţie care nu doar că nu mi se potrivea ca greutate nemeritată însă ieşea cu totul din modul meu de a înţelege lumea şi atitudinile faţă de valori. De aceea i-am şi răspuns corespondentului meu după un răgaz luat pentru reflecţie (trebuitor şi din cauza că, în acelaşi timp, aflasem despre o propunere de acelaşi fel, venită de la păr. Dorin Picioruş, admirabilul, şi el, editor al platformei on-line „Teologie pentru azi“), expediind această epistolă încă nelămurită>>>>>