CĂRŢI CE PUTEAU SĂ NU EXISTE UN „SLAVICI DE BUCOVINA“ – postfaţă la vol. „BOABE DE LACRIMI” de Vasile Plăvan, ediţie îngrijită de Mariana Gurza (ed. Carpathia Press, 2007)

UN „SLAVICI DE BUCOVINA“ – postfaţă la vol. „BOABE DE LACRIMI” de Vasile Plăvan, ediţie îngrijită de Mariana Gurza (ed. Carpathia Press, 2007)

Indiferent dacă este o restituire cu greutate sau o completare de întreg cultural prin alăturarea tuturor producţiilor exprimate, „Boabe de lacrimi“ de Vasile Plăvan îngăduie o discuţie obligatorie (care, însă, nu se face la noi) în materie de istoriografie literară şi de acces la documentul originar. Căci, de fapt, deşi acesta este un „caz“ de scriitor uitat şi cu operă risipită din ignoranţă, nepăsare ori rea-voinţă, „canonul semi-uitării“ pare ca s-a impus într-un mod şocant în această literatură care nu-i capabilă nici până astăzi să aibă măcar un singur autor cu ediţie de „opere complete“ aşa cum pretutindeni în societăţile aşezate este normă nediscutabilă. Arareori doar câte un spirit scormonitor ori sentimental reciteşte cărţi vechi ce abia dacă se mai ţin în cotoare sau răsfoieşte ziare şi reviste din vremuri parcă antice şi mai descoperă câte un nume, câte o creaţie fără „cotă“ ori idei rămase fără descendenţi; şi se miră. Acum, „restituirea“ nu apare întâmplător ci îi aparţine Marianei Gurza care, fiindu-i „rudenie“, ilustrează tipologia „urmaşului veghetor“, rară şi ea la noi, unde uitarea şi risipa au devenit regulă de fier şi atitudinea cea mai răspândită. La drept vorbind, Vasile Plăvan merită o ediţie nouă şi poate că în viitor chiar şi o ediţie integrală dacă năzuinţa de a nu-i lăsa numele să revină în penumbră de unde iese acum, se va însoţi şi de un efort bibliografic nu de tot mărunt. Dar va fi nevoie de căutări în revistele bucovinene de acum aproape un veac şi poate, dacă va interveni şi norocul, de investigaţii lungi şi anevoiase în arhive unde adeseori trebuie căutat acul în carul cu fân.

Boabe de lacrimi“ confirmă un „autor de epocă“. Proza lui este în chip izbitor sămănătoristă, eticistă şi „iorghistă“, arătându-ne un fel de Slavici de Bucovina însă mai degrabă un Slavici de „Popa Tanda“ decât cel din americanismul „Morii cu Noroc“. Această constatare se impune. Însă perspectiva curentă ce dispreţuieşte astfel de producţii sub cuvânt că ar fi „primitive“ şi ilustrând un ţărănism înapoiat trebuie înlăturată. Origina ei este, însă, surprinzătoare căci deşi aşezat în categoria „dosarelor clasate“, semănătorismul nu cunoaşte până astăzi chiar decât examinări ideologice şi contestaţii doctrinare (ce vor trebui şi ele explicate cândva) şi nici o analiză de perspective estetce şi de integrări în evoluţii de ansamblu. Cine se va încerca în această materie va întâlni, totuşi, realităţi neobişnuite de unde s-ar putea să rezulte altfel de legături cu producţiunile anterioare sau cu cele ce i-au urmat căci „sămănătorismul“ se va înţelege cu vremea drept o viziune antropologică, a omului pur şi a „bunului sălbatic“, anticipând un fel de ecologie care astăzi dacă ar fi cunoscută ar avea adepţi şi susţinători.>>continuarea aici>>
martie 2007

 

Anunțuri