Cuvinte de folos

~Comentariile de pana acum >> citeste aici >>

Origina acestei mici”reviste de autor”imi scapa ca moment dar nu si ca stare de spirit . Ea izvoreste , de fapt , din sentimentul de buna-voire fata de orice insemneaza efort in a ne exprima dar si din ” fericirea daniei ” . Caci am daruit carti ( si , uneori , le-am daruit facandu-le cu mana mea si ajutandu-i pe altii sa inteleaga ceea ce era doar ipoteza ori , poate , vis ) si mi s-au daruit carti , socotindu – se ca am nevoie de ele si ca le voi primi bucuros .Am avut nevoie – si am – de orice carte si nu am dispretuit niciodata fiinta ei fragila si misterioasa si atat de promejduita de apa si de foc caci , la drept vorbind , fiecare carte este o fiinta vie ce isi urmeaza viata ei adeseori mai lunga si mai enigmatica prin soarta decat cel ce a facut – o posibila .Istoria acestor insemnari este istoria unei vieti paralele caci eu traiesc de cand ma stiu – si cat va fi sa fie – intr-un altfel de univers , in ” universul lecturilor fericite „.

Anunțuri

O carte despre un voievodat

Oricat ar parea de neobisnuit , nota  esentiala este data culturaliceste azi  de numeroasele studii de ” istoriografie locala ” ce apar la noi creind un adevarat curent ce va trebui studiat cu staruinta in viitor si asezat la locul lui  spre a defini o epoca dominata in aparenta de panglicari si de irozi desi trasatura ei distinctiva o dau multimile tacute ce isi cunosc sensul ireductibil  . Intre acestea sunt destule cele ce pot deschide si alte perspective decat tipicul devenit aproape canon . Unele aduc un material insolit care , prea putin ori deloc cunoscut ,scapa de obicei atat  arheologului de viziune ingusta cat si istoricului  de catedra- prea adesea doctrinar marunt – si modifica perspective si incheieri cu aspect de „dosar inchis” . Altele , precum micul breviar intocmit de Eugen Petrescu sub titlul  ” Judetul Valcea. 615 ani de atestare documentara ” ( ed. Fortuna , 2007 ) , impresioneaza prin multimea de  stiri invocate socant desi cele mai multe se cunosc dar sunt  ignorate cu nepasare de  ” stiinta oficiala”.Rand pe rand , legende  de schit si povesti de folklor de aspectul eposului , toponimie si revizuire de atribuiri facute grabit se aseaza intr-o alcatuire ce comunica o istorie de voievodat.
Viziunea este in sine ” eretica „.Unii , rezemandu-se pe prejudecati , exclud din orice fel de examinare ceea ce , de fapt, insemneaza ” izvor local ” , istorie comunicata prin obiceiuri si, tradusa in etnografic , se investmanteaza  simbolic , si socotesc ” amatori ” si diletanti  pe cei ce iau in calcul acest strat capital ; insa aceste concluzii petulante nu au nici un temei .Noi avem o istorie ce inca nu s-a scris in datele ei ireductibile caci nesfarsita importatie de metode , de scheme si de canoane imprumutate cu nechibzuinta arata intelegeri potrivite in alte parti insa nu aici  unde prin ” document ” va trebui inteleasa inati de toate  o materie enorma ce depaseste „scrisul” si ” mentiunea de hronograf „.
La drept vorbind, „recucerirea memoriei ” se produce treptat si sensul ei ne vine adesea prin efort eroic si anonim , prin cercetari prea adesea pretuite putin desi meritele  sunt mari si , din perspectiva epilogului , vor fi si mai mari .Insa in aceasta opera colectiva , unde orice contributie ce respinge prejudecata aduce pasi urmatori ce vor calca pe teren ferm , orice adaos are insemnatatea lui si trebuie pretuit mai ales ca atitudine ” razaseasca ” , ecoul, de fapt, al clasei pozitive ce ne definste istoriceste .

CĂRŢI CE PUTEAU SĂ NU EXISTE – Postfaţă la vol. „Călătorie în Regatul Cuvintelor Cameleon” de Loredana A. Stirbu

SCURTE SONATE DE PIAN
Loredana A. Stirbu (n. 1970, Falticeni ) s-a afirmat nezgomotos , publicand in cateva reviste literare „pe hartie ” si mai ales in revistele ARP, editiile on-line ( Luceafarul Romanesc ,Tanarul Scriitor , Ecoul ) unde s-a afirmat cu adevarat ca autor de literatura . Membra in Asociatia Scriitorilor de Nord-Vest din Satu Mare, ea este de asemenea si redactor al revistei literare on-line ” Tanarul Scriitor „. ” Calatorie in Regatul Cuvintelor- Cameleon ” este debutul ei editorial care va fi urmat de un roman istoric si de o alta culegere de nuvele .
Uimitoare prin maturitate si putere in a se diferentia stilistic , proza Loredanei A.Stirbu apartine unui autor care va lasa fara nici o indoiala o urma in literatura romana , indiferent daca productiile ulterioare se vor adauga in acelasi regim de valori . Astazi inca , scriitoarea ne-a dat cateva nuvele de neuitat intre care probabil cea mai insemnata este ” Agatha”, un exemplu de proportie in felul cum se organizeaza materia si un document de stil precis si intensiv , rar intre contemporanii ei care scriu mai degraba torential si neingrijit , fetisizand cantitatea . Impun aici distinctia sufleteasca , o noblete de extractie clasica si intelegerea superioara a vietii care , intr-un anumit fel , amintesc de Marguerite Duras ( din „ Moderato Cantabile ” ) iar la noi de Bianca Balota ( cu ” Bal la regina Portugaliei ” ) .
Compozitiile acestea nu au nimic ” modern” in sens ingust caci nu stau sub apasarea nici unei mode trecatoare si nu cultiva nici mizerabilismul de culori pestrite ce apartine unui om decazut si cu simtire slabita de limitele de intelegere.Ele sunt , insa, „noi ” prin aceea ca nu repeta experiente consumate si nu adopta stil dupa caiet de modele . Prozatoarea nu calca pe pamantul batatorit de prea multi pasi ce ilustreaza de regula lipsa de originalitate.
Insa prin ce intereseaza aceste mici intocmiri daca nu, precum la altii , prin vointa , adeseori stearpa, de a crea impresiune cu orice pret ? Rostul lor consta in a descrie stari evanescente , tablouri in culori putine si mai mult sugestie decat contururi, facand , deci, o literatura de emotie nedeslusita unde aproape totul se citeste in doua coduri si chiar in mai multe . Continutul, de altfel, nu se poate povesti fiindca impresia de capatai nu sta in eveniment ci in senzationalul nobil si sentimental , avand mai degraba o muzicalitate a simtului epic decat observatie sociala ori fotografie obtinuta prin alaturari de fapte ce ar reproduce viata haotica.
Nici timpul si spatiul , ori asezarile de viata omeneasca nu sunt intrutotul definite , ceea ce inseamna ,oricat nu ar placea aceasta incheiere, o sustragere dintr-un contingent care adeseori strica daca este prea atent catagrafiat. Totul se petrece ” undeva ” si in vremi de ” oricand ” , adica intr-o realitate ce este si, deopotriva, nu este inteligibila prin vizionari obisnuite.De aceea si epica propiru-zisa e putina. In ” Musafirul „, un profesor de limbi clasice e vizitat la ora tarzie si pe o ploaie torentiala , de un straniu necunoscut care ii admira biblioteca si pleaca fara explicatii;dimineata toate cartile sunt cenusa. In ” Agatha ” ( productia de capatai , un adevarat ” coup de maitre ” ) doua femei ce se cunoscusera odinioara se reintalnesc spre a petrece cateva zile calme ,in Bucuresti .Dupa scurt timp , una din ele se prapadeste. „Morisca ” nu-i decat un sir de rememorari in tema copilariei pline de magie . ” Arabesque „- o poveste de sentimentalitati retinute si erotica prudenta . Si asa mai departe.
O simplitate izbitoare se observa numaidecat .Insa indaratul acestor desfasurari stau altfel de realitati ce abia daca se intrevad , presimtite de epicul ce se consuma mai intotdeauna prin sugestii . Si , totusi, muzicalitatea in compozitie se imbina adesea admirabil cu o picturalitate de proceduri putine insa de o forta uimitoare.Aceasta priveste mai cu seama universul de obiecte vechi care poarta ,la randul lor , un aer de mister si contin concentrate de povesti reduse la nuclee impenetrabile . Lampa cu abajururi baroce , portelanurile cu clinchet subtil , cotoarele de carti rare , mobila desenata cu virtuozitate , acestea sunt nu obiecte ci semne , oranduind in fond o lume veche si inactuala.
Inactualitatea acestei literaturi este , la drept vorbind , semnul cel mai evident al valorii care razbate din vacarmul zilei incetosate .
Debutul Loredanei A. Stirbu va constitui un moment in proza romaneasca recenta si chiar daca autoarea va ramane cu numai aceasta mica adunare de scurte sonate de pian opera ei se va evoca si in viitor.

CĂRŢI CE PUTEAU SĂ NU EXISTE – Postfaţă la vol. „Livada cu dragoste“ de Nuşa Ilisie

UN LIRISM „HISPANIC” GENUIN
Impusa ca prozatoare si probabil ca inca o vreme apreciata cu precadere prin creatia in acest camp ,
Nusa Ilisie s-a exprimat , totusi , cu mai multa largime decat ceea ce se cunoaste in mod curent . Romancierul social si nuvelistul de , inca , prea numeroase indemnari ascund insa un poet de sensibilitati neasteptate si de un straniu hispanism genuin ce nu s-a castigat prin biografie , parand a fi o realitate de conformatie sufleteasca pasionala ce se intalneste mai rar la noi , desi nu fara o anumita preistorie. Caci poezia Nusei Ilisie este a unui fel de Lorca feminin si cu mai multa directete cultivand declaratia inflorata deopotriva cu un senzualism uimitor ce exista nu doar acum ci si in lirismul mai vechi si , deci , dadea semne inainte de a se naste geograficeste recent in mediul emotiilor toride. Cele dintai productiuni indicau , de altminteri , o inclinatie catre un fel de sentimentalism rebel chiar daca inca retinut . Poeta minulescianiza cu virtuozitate desi in registru mai putin cantabil presimtind aproape la tot pasul un fond galgaitor ce traducea aceeasi euforie a simturilor precum la Maria Banus in ” Tara fetelor ” ori in senzualismul de infatisari muzicale ale Magdei Isanos fara a se deduce , cu toate acestea , nici cea mai mica inraurire caci lirica exprima nu bibliografie ci o pasionalitate de fiinta naturala ce nu are nevoie de modele. Regimul ei este instinctual si ” modern” prin simtirile primitive si nu prin vointa de a se adapta , lipsind ” sistemul ” si ” creatia „in sens didactic dar eliberand senzatiile lipsite de aproape orice inhibitie care mai recent se manifesta cu o raspandire covarsitoare .
Acestea , ca si modul liric in tonalitati salbatice precum natura , fac din aceasta poezie un document sufletesc impresionant caruia tehnica si metoda lirica , daca se vor insusi , nu-i vor aduce nici un spor ci doar o denaturare nepotrivita . Poeta va ramane, esteticeste, in literatura romana atata vreme cat ” nu va invata poezie” ci o va exprima „in felul nesabuit ” ce apartine vietii de natura universala .