Adriana Vidroiu Stanca si opera ei

SUFLETUL ETIC SI ROMANTIC
Cunoscuta inca prea putin fata de cat ar merita lucrarea tenace din anii recenti, opera Adrianei Vidroiu Stanca incepe abia acum sa capete vizibilitate si sa presimta locul ce il va capata in viitor daca evolutia se va face in datele ce azi sunt previzibile si se pot dezvolta armonios.De altminteri , o cat de sumara insiruire ” bibliografica” este elocventa si trebuie retinuta : a incheiat mai multe volume de versuri si proza , aparute ori gata sa apara , a fondat „Agrupacio romanesa por la cultura din Valencia si conduce revista Nou Horizont„, scrie eseu si participa cu ” opinie” si ” atitudine” oriunde e nevoie de clarificari si indrumari si nu se da in laturi de la nici o intovarasire in folos colectiv de unde castigul adeseori lipseste insa efectul moral ramane si devine exemplu. Acestea sunt optiuni mai putin obisnuite insa definesc un suflet etic ce imbratiseaza valori stabile si verificate.
Dar, la drept vorbind , expresia cea mai cunoscuta a operei de pana azi ramane si in acest caz poezia , unde autoarea s-a exercitat cu staruinta . Poet de reflectie mai degraba decat de instinct ori de emotie genuina , Adriana Vidroiu Stanca ilustreaza un fel de neo-romantism meditativ care a trecut prin experienta unei modernitati de vers alb si de asimetrii argheziene fiind in afara de orice indoiala ca spiritul traditiei este aici atat de viu incat insusi timpul creatiei pare inactual . ” Eminescu, Bacovia si Goga” sunt nu doar spirite tutelare ce se invoca uneori spre a se indica o linie de creatie si o categorie de valori ce confirma inevitabil, sunt in ultima analiza sistemul solar constitutiv in afara caruia nu ar mai exista decat iluzie , rataciri si cenusa.
Aceeasi materie apare in eseu , desi aici bibliografia nu-i atat de consistenta caci astfel de productii apar cu o frecventa scazuta, creind impresia ca autoarea nu le ia in serios desi abia aceste ” incercari ” cu manifestare sporadica confirma modelul probabil de evolutie ce va trebui urmat.Originalitatea se observa numaidecat.Aici nu apar , precum la altii , ” analize de carti ” si ” dizertatii academice despre idei „si nici cugetarile paradoxale in gust usuratec care plac astazi lumpen-intelectualitatii de pretutindeni ci idei traite si concluzii cu continut dramatic care , fiind expresia unei conceptii despre lume, apartin unui ideolog . Aceasta optiune este esentiala caci si aici conceptia (insa , de fapt, doctrina ) sustine opera si , daca vremurile vor fi mai ingaduitoare , o vor face sa cantareasca greu.

ARTUR SILVESTRI