O PROZA DE FILM RUSESC – postfata la vol. ” Dreptul la singuratate” de Angela Birsan

Mai mult decat instructia sistematica (continand studii in filosofie si istorie si pregatire organizata in ceea ce se cheama ” relatii publice ” ) a contribuit la constituirea prozei destul de tarzii din ” Dreptul la singuratate” de Angela Birsan (n. 1962 ) , cariera de reporter de eveniment si mediul neobisnuit unde soarta a adus-o caci autoarea este cunoscuta mai ales ca un remarcabil corespondent de televiziune in Tinutul Secuiesc si o voce cu atitudine si timbru distinct in tematica de specific al regiunii . Aceste elemente de material istoric recent si de mediu social comunicat brutal , si uneori chiar naturalist , sunt , in romanul ” Dreptul la singuratate ” (2008) , ocazie propice si argument de lectura uneori pasionanta insa nu si reazem in ordinea valorii estetice , care deriva din alte izvoare decat realismul reportericesc si fotografic care aici , desi apare , nu este hotarator . Acesta insa exista si pasioneaza fara nici o indoiala prin absenta oricaror „comunicari in cod ” ce se practica in literatura de conventie care de obicei ” transfigureaza ” si nu-i fara sens a observa ca evocarea Episcopului Ioan , a lui Petre Tutea si a parintelui Galeriu , dialogul cu un ” reje al asfaltului ” avand astazi notorietate in mediile de cancan sau mica nuvela de vals nobil si sentimental ce insufleteste amintirea poetului George Tarnea nu -s intamplatoare si se fac cu metoda si intr-o maniera desbracata de prejudecatile didactice. Rezulta ca prozatoarea compune in chip genuin , calauzindu-se nu dupa indrumari de compozitie cu mecanism rigid ci ascultand de indemnuri interioare care acestea au insemnatate si atarna greu . Caci ” Dreptul la singurate ” este o alcatuire episodica si nesistematica , a carei constructie se sustrage ordinii aritmetice si necesitatii caduce in a face demonstratie . De aceea romanul nici nu se poate povesti desi are carnatie epica. Doua femei mature ( Mariuca, maritata, „barbatoasa” si voluntarista, conducand masina in maniera agresiva si injurand birjareste-o aparitie de un pitoresc nebun – si Teodora, un alter -ego al autoarei , singura, depresiva , indecisa )intreprind o calatorie intempestiva la manastiri din Moldova , ocazie de a face scurte vizionari de mediu monahal , dizertatii si digresiuni , reflectii si portrete ( aceasta fiind partea cea mai durabila din intregul roman ). Urmeaza , introduse sporadic , insemnari de jurnal din ” vremea revolutiei ” alaturi de note grifonate in fuga despre teme diverse (o calatorie in Israel , moartea lui Petre Tutea ) , un eseu despre soarta romanilor in mediu secuiesc ostil , o poveste de dragoste esuata ce se desfasoara prin dialog in virtual etc. Cateva scene de petrecere fara excese in zile de sarbatoare si o dezvaluire finala ce confirma frivolitatea unui barbat ademenit de o prietena lipsita de astampar completeaza materia de suprafata a unui roman totusi suficient de imprevizibil pentru a se citi cu o anumita curiozitate .
In a infatisa aceste scene foarte diverse , prozatoarea a pus observatie atenta si taietura precisa , verbigeratie si oralitate care , alaturate unor intinse fragmente reflexive , creeaza un sentiment de complexitate care nu-i , totusi, un simplu derivat din epicul de mozaic caci , de fapt, „Dreptul la singurate ”
impresioneaza prin discursiv si heterogen in felul unui cinematografism de film rusesc sentimental si dur unde feminitatea vulnerata si drama inabusita a solitudinii devin nu tema literara ci realitate psihologica de neuitat . In fond , aceasta este o literatura cladita pe ideea de „jurnal ” si pe depozitia lipsita de fereala , un ecou tarziu de autenticism care , fiind consubstantial si nu adoptat , are insusirile creatiei adevarate .
Dar
„insemnarile de jurnal „ale Angelei Birsan, re-formulate intr-un roman remarcabil in felul lui , impun si prin nazuinta de a comunica stari de spirit de ” strat traditional ” care acestea creeaza , indaratul panzei epice in culori atragatoare , senzatia de complex , creind la tot pasul o perspectiva a distantei morale ce se observa cu uimire intr-un tarziu . In fond, scriitoarea pare a-si aminti din nucleul genetic atitudini , concluzii si indrumari ce fac parte din pecetile care sunt anterioare omului trecator si ii supravietuiesc si acestea salveaza , in ultima analiza , un roman posibil pitoresc si il aseaza in alta ordine de intelesuri , mai inalte.

ARTUR SILVESTRI

Reclame
%d blogeri au apreciat asta: